Interul naționalei de handbal și al echipei CSM București își împarte timpul între sport și marea sa pasiune: arta fotografică.
Gabi Perianu și-a propus o ședință foto inedită, care a avut ca subiect mascota clubului, un simpatic tigru. Ca un fotograf profesionist, Gabi a ales locația – pe platoul din fața Casei Poporului – , a dat indicații și a surprins cele mai interesate cadre cu personajul principal.
” Pasiunea pentru fotografie a venit când eram mică. Ai mei, ca să nu aibă grija mea, îmi dădeau poze, eu stăteam foarte liniștită, iar ei își vedeau de treabă. Pe parcursul anilor mi-a plăcut foarte mult să stochez amintiri și m-am gândit că cel mai bine prin fotografie o pot face”, povestește handbalista.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Cum devine o fotografie de nuntă într-adevăr MEMORABILĂ!
A programat ședințe foto cu Neagu, Dedu și Omoregie
Fetele de la CSM București sunt norocoase pentru că au mereu lângă ele un fotograf profesionist în devenire. Cel mai des prin fața obiectivului lui Gabi este portarul Denisa Dedu, însă interul naționalei le-a promis și coechipierelor câte o sesiune de fotografii.
„Denisa este cea mai fericită pentru că în timpul liber beneficiază de fotografii. Elizabeth Omoregie are niște calități nu prea întâlnire în România și urmează să facem o ședință foto cu prima ocazie când vom avea liber. Cristina Neagu este emblema handbalului și ar fi o onoare să o fotografiez, mi-aș dori să fac cu ea o ședință foto în sala de handbal”, recunoaște Gabi Perianu, care dezvăluie și alte dorințe.
„Din afară, aș vrea să intru în vestiarele baschetbalistilor din NBA, îmi plac foarte mult baschetbaliștii și aș vedea o ședință foto acolo”, spune sportiva.
Din punct de vedere sportiv, handbalista are gânduri mari cu echipa de club. Ea speră ca la finalul acestui sezon să poată ridica deasupra capului trofeul Ligii Campionilor! Ar fi cea mai importantă poză, spune ea.
” Aș plăti toți fotografii din lume pentru o poză cu mine, echipa și trofeul Ligii Campionilor. Mi-e dor de handbal și de atmosfera creată la meciuri. Îmi doresc să se termine toată perioada aceasta mai puțin favorabilă și să reintrăm în normal cu sportul”, încheie interul CSM-ului.